fbpx

Startupul Clujean Yload,

promite că va digitaliza transporturile de mărfuri folosind Inteligența Artificială

Startupul clujean yload dorește să schimbe procesul de încărcare și descărcare din Romania. Când faci parte dintr-o lume dinamică și în permanentă mișcare cum este cea a transporturilor, fiecare minut este important.

În această primăvară Yload se lansează în România și va fi primul marketplace din țara noastră care vine cu soluții la toate problemele întâmpinate până acum de transportatori, expeditori și casele de expediții aflate în căutarea noilor tehnologii care să ii ajute să lucreze mai productiv, mai eficient din punct de vedere al costurilor și să petreacă mai puțin timp în fața calculatorului.

Te așteptăm să fii printre primii care vor testa plaforma noastră.

Startupul Clujean Yload care promite că va digitaliza transporturile de mărfuri folosind Inteligența Artificială

 
Atunci când îți desfășori activitatea în domeniul transportului de marfă și logisticii, înțelegi foarte bine cât de important este să fii eficient, atât în ceea ce privește timpul, cât și privitor la costuri.
 

Partea bună este că domeniul transporturilor de mărfuri este unul care se poate adapta ușor la noile tehnologii care au rolul de a ușura activitatea celor care lucrează în acest sector de activitate. Așa cum inteligența artificială și tehnologiile cele mai noi își fac simțită prezența în toate domeniile, același lucru este de dorit să se întâmple și pe piața transportului de mărfuri din România – un domeniu în care nu s-a investit aproape deloc și unde tehnologiile folosite sunt de mult timp depășite.

De ce să alegi Yload pentru viitorul afacerii tale

Yload este dezvoltat de o echipă care are peste 10 ani de experiență pe piața de logistică din Europa.

Utilizarea platformei Yload te ajută să reduci considerabil costurile logistice, chiar și cu până la 50% pe lună! Timpul de rezervare a transportului se reduce datorită unor algoritmi care sugerează cea mai bună locație pentru transportatori și în acest fel se optimizează timpul pentru procesul de rezervare. De asemenea, aplicația permite șoferilor să rămână conectați și să aibă acces la un sistem de hărți.

Lansarea Yload pe piața din România are loc în Martie – Aprilie 2021, dar până atunci companiile de transport care se înscriu în platformă, beneficiază de un bonus de  6 luni gratuit prin completarea formularului de la final. 

O platformă ce are la bază inovația și inteligența artificială vine să revoluționeze modul în care funcționează bursa transporturilor de mărfuri și de logistică din România: Yload.

Tehnologia care face progrese remarcabile de la o zi la alta vine în ajutorul tuturor celor care activează în acest sector.

O platformă ce are la bază inovația și inteligența artificială vine să revoluționeze modul în care funcționează bursă transporturilor de mărfuri și logistică din România: Startapul clujean Yload.

După zeci de ani în care transportatorii, casele de expediție sau firmele de comerț s-au confruntat cu multe neajunsuri, fiind nevoite să piardă timp și bani din cauza tehnologiilor vechi care le îngreunează muncă, lucrurile sunt pe cale să se schimbe.

În această primăvară Yload se lansează în România și va fi primul marketplace din țara noastră care vine cu soluții la toate problemele întâmpinate până acum de transportatori, expeditori și casele de expediții aflate în căutarea noilor tehnologii care să ii ajute să lucreze mai productiv, mai eficient din punct de vedere al costurilor și să petreacă mai puțin timp în fața calculatorului.

La ce să te uiți când alegi o bursă de transport

Atunci când vrei să alegi o bursă de transport cu care să lucrezi uită-te ca și cum ai căuta un partener de cursă lungă. Sunt multe detalii pe care ar trebui să le iei în calcul, iar gradul de adaptabilitate al bursei la noile tehnologii ar putea fi un punct important de plecare.

Nevoia serviciilor oferite de bursă este în creștere pentru că și numărul transporturilor este tot mai mare. Tocmai de aceea ai nevoie de un partener care să poată face față unui flux mare de comenzi și unei activități intense care se desfășoară în cadrul bursei, într-o zi.

Yload este platforma dezvoltată având la bază cele mai noi tehnologii, de aceea platforma pe care o pune la dispoziție clienților este una foarte ușor de utilizat. Fiecare porțiune a aplicației este intuitivă și totul este doar la un click distanță, așadar nici vorbă de timp pierdut din cauza funcționalităților tehnice.

Odată ce te-ai înscris pe Yload, ai nevoie de doar 3 pași simpli pentru a finaliza o operațiune. Cauți transportul pe care îl dorești având numeroase opțiuni avantajoase la dispoziție, rezervi transportul care este cel mai convenabil pentru tine, apoi lucrurile se pun în mișcare. Nimic mai simplu!

 
 

Citește și alte articole